Bine v-am gasit la BiblioTea chiar de ziua mea!
Mi-ați făcut cea mai frumoasă surpriză: am depășit pragul de o mie de abonați. Suntem peste o mie de suflete care fac cunoștință, săptămânal, cu o carte nouă și vă mulțumesc tare-tare!
Săptămâna asta am ales o carte pentru că mi-a plăcut titlul – e ceva ce-mi spun mereu, când am o zi grea și n-am știut că acestea au fost și ultimele cuvinte ale scriitorului Émile Zola. “Mâine ne va fi mai bine”, semnată Tatiana de Rosnay, e o carte a cărei acțiune se petrece în Parisul zilelor noastre, dar care reușește cumva să-l strecoare, prin povești, și pe Émile Zola. Candice, o tanara de 28 de ani, care-și crește singură copilul, lasă o străină să intre în viața ei - Dominique i-ar putea fi mamă, are cele mai interesante povești, e învăluită în permanență în mister și, deși familia și prietenii o avertizează pe Candice că nu-i în regulă să se apropie de o persoană pe care nu o cunoaște deloc, tânăra ignoră sfaturile. Cele două se întânesc absolut întâmplător, când Dominique e lovită de o mașină pe stradă, iar Candice n-are puterea s-o lase singură la spital.
Poți asculta acest episod și pe Spotify aici: