Jane Thynne reușește să strecoare încă de la început în “Povestea mea nescrisă” un mister pe care vrei să-l descifrezi. O jurnalistă găsește un manuscris neterminat în cutia unei mașini de scris pe care și-o cumpără.
E povestea a două surori, Cordelia și Irene, care ajung să fie despărțite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: una se căsătorește cu un neamț bogat și se mută în Germania, cealaltă pendulează între Franța și Anglia. Viața le schimbă pe fete și, în afară de luptele de pe front, și surorile au luptele lor.
Irene nu rămâne doar o casnică, iar Cordelia își folosește inedit cunoștințele despre Franța. Cartea îți arată ce poți ajunge să faci atunci când viața te poartă pe drumuri întunecate și că, uneori, deși vrei să fugi, mai bine rămâi…ca să fii de ajutor. Dacă te ții de poveste afli și dacă surorile se mai revăd, cum reușesc să treacă peste război și cui îi este dedicat manuscrisul.
Poți asculta acest episod și pe Spotify aici: