Trei adolescenți cu ambiții diverse și care fac parte din categorii sociale diferite locuiesc, la începutul anilor '90, într-un orășel industrial din Franța. Acesta e cadrul cărții “Și copiii copiilor lor” semnată Nicolas Mathieu. Sunt două generații prezentate aici, iar destinul tinerilor din carte (Anthony, Steph și Hacine) e strâns legat de deciziile părinților și de alegerile pe care aceștia le-au făcut.
Furtul unei motociclete face ca unele destine să se schimbe. Lucrurile nu par să meargă bine pentru cei care respectă regulile. Chiar dacă muncesc cinstit și nu fură, s-au născut în locul nepotrivit și nu pornesc la drum cu aceeași șansă. Iar cei născuți în familii bune, nu știu ce să facă cu șansa asta.
Autorul surprinde atmosfera în care se învârt adolescenții, preocupările lor, pierderea de vreme, alcoolul prea mult combinat cu vârsta prea mică. Se vorbește mult despre droguri în carte, e și sex și sunt și multe episoade violente.
“Și copiii copiilor lor” a fost recompensată cu premiul Goncourt – premiu oferit o singură dată în viața unui scriitor, pentru opere scrise în limba franceză. Îl primește autorul care publică „cea mai bună și plină de imaginație operă a anului”.
Poți asculta acest episod și pe Spotify aici: